Regulamente CN CN 18-19

Regulament intern CN CN 2018-2019
Regulamentul de ordine interioară CN CN 2018-2019

—–

 

REGULAMENT  DE ORDINE INTERIOARĂ

AN ŞCOLAR 2017 – 2018

descarcă

 

Regulamentul de ordine interioară a fost conceput pe baza:

  • Legii Educaţiei;
  • Statutului personalului didactic;
  • Contractului Colectiv de Muncă;
  • Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor din Învăţământul Preuniversitar;
  • Propunerilor cadrelor didactice, ale părinţilor şi ale elevilor.
  • Statutul Elevilor 4742/10.08.2016

Scopul său este de a completa Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor din Învăţământul Preuniversitar cu prevederi specifice Colegiului ,,C. Negri” din Târgu-Ocna. Prevederile actualului Regulament de ordine interioară vor fi completate şi îmbunătăţite periodic de către Consiliul de Administraţie şi Comisia de prevenire şi combatere a violenţei în mediul şcolar, pe baza propunerilor primite de la profesori, elevi, părinţi sau la apariţia unor noi acte normative.

CUPRINS

  • CAP. I – DISPOZIŢII GENERALE
  • CAP. II – DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
  • CAP. III – NORME DE IGIENĂ ŞI DE SECURITATE A MUNCII
  • CAP. IV – DISCIPLINA MUNCII ŞI RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ
  • CAP. V – RECOMPENSE
  • CAP. VII – BIBLIOTECA
  • CAP. IX –  SARCINILE PROFESORULUI DE SERVICIU
  • CAP. X – SARCINILE ELEVULUI DE SERVICIU
  • CAP. XI – SANCŢIUNI
  • CAP. XII –  DISPOZIŢII FINALE
  • CAP. VI – EXERCITAREA CALITĂŢII DE ELEV
  • CAP. VIII – SERVICIUL PE CLASĂ

 

 

 

 

CAP. I – DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1 – Regulamentul de Ordine Interioară stabileşte dispoziţii referitoare la organizarea şi disciplina muncii în cadrul Colegiului Naţional „Costache Negri” Tg.-Ocna, în conformitate cu prevederile Legii nr.1/2011,  a Codului Muncii-legea nr. 53/2003, Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi cele ale legislaţiei în domeniu.

Art. 2 – Salariaţii Colegiului Naţional „Costache Negri” Tîrgu-Ocna au obligaţia să respecte regulile generale privind organizarea muncii, disciplina şi toate celelalte dispoziţii ale prezentului regulament.

– Art. 3 – Regulamentul se aplică tuturor salariaţilor angajaţi cu contract de muncă, denumiţi personalul Colegiului Naţional „Costache Negri” Tîrgu-Ocna, (personal didactic, personal didactic auxiliar, personal nedidactic), precum şi persoanelor detaşate sau care sunt angajate la plata cu ora.

– Art. 4 – Prezentul Regulament cuprinde norme referitoare la:

1. Organizarea muncii, drepturile şi obligaţiile personalului;

2. Norme de igienă şi de securitate a muncii;

3. Disciplina muncii şi răspunderea disciplinară.

– Art. 5 – Dispoziţiile prezentului Regulament pot fi completate prin decizii interne de serviciu, privind organizarea şi disciplina muncii, emise de directorul unităţii.

  1. A. Organizarea muncii

 

Art. 6 – Durata timpului de lucru este de 8 ore efectiv pe zi şi 40 de ore pe săptămână pentru personalul didactic,  didactic auxiliar şi nedidactic.

– Art.71. Programul zilnic de lucru începe la ora 8,00 şi se termină la ora 15,00-16,30 pentru personalul didactic (conform orarului şcolii).

2. Programul zilnic de lucru începe la ora 7,30 şi se termină la 15,30 pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

3. Programul zilnic de lucru al paznicilor este: luni – sâmbătă: ora 16,00 până la ora 6,00 (prin rotaţie); sâmbăta şi duminica de la ora 6,00 la ora  16,00 şi de la  16,00 – 6,00 (prin rotaţie).

4. Programul de lucru prevăzut la alin.1, alin. 2 şi alin. 3 este obligatoriu pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul  Colegiului Naţional „Costache Negri” Tg.-Ocna.

5. Conducerea unităţii are dreptul, respectând legislaţia în vigoare, să modifice programul de lucru în funcţie de necesităţile unităţii.

– Art. 8 – Orele suplimentare pot fi efectuate de personalul unităţii, în cazurile şi condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

– Art. 91. Evidenţa prezenţei la serviciu se ţine pe baza condicii de prezenţă, în care personalul va semna zilnic.

2. În cazul în care angajatul întârzie sau absentează de la locul de muncă şi acest lucru se datorează unor situaţii neprevăzute sau unor motive independente de voinţa angajatului (boală, accident etc.), salariatul are obligaţia de a informa telefonic sau în scris, cât mai repede posibil, conducerea unităţii.

– Art. 10 – Directorul unităţii poate acorda, potrivit legii, concedii pentru studii şi fără plată la cererea celor interesaţi.

-Art. 11 – 1. Programarea concediilor de odihnă se face la sfârşitul fiecărui an pentru anul viitor. Propunerile de programare a concediilor se fac de către fiecare angajat în parte şi se aprobă de către directorul unităţii.

2. Ordinea efectuării concediilor de odihnă va fi stabilită eşalonat în tot cursul anului, ţinându-se seama de buna desfăşurare a activităţii, de calendarul examenelor naţionale, dar şi de interesele personalului.

– Art. 12 – Directorul unităţii sau persoana desemnată va ţine evidenţa întârzierilor, învoirilor, a concediilor de boală, de studii şi fără plată şi, separat, a concediilor de odihnă.

  1. B. Norme generale de conduită profesională a salariaţilor din cadrul Colegiului  „Costache Negri”

 

– Art. 13 – În exercitarea atribuţiilor de serviciu, salariaţii unităţii au obligaţia de a avea un comportament profesionist şi corectitudine în realizarea sarcinilor de serviciu.

– Art. 14 – Salariaţii unităţii au obligaţia ca, prin actele şi faptele lor, să respecte Constituţia, legile ţării şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.

– Art. 15 1. Salariaţii unităţii au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul unităţii, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acestei entităţi.

2. Salariaţilor le este interzis:

a. să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea, în legătură cu activitatea ce se desfăşoară în cadrul unităţii;

b. să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, dacă nu sunt abilitaţi în acest sens;

c. să dezvăluie informaţiile la care au acces în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile unităţii.

3. Dezvăluirea informaţiilor care nu au caracter public sau remiterea documentelor care conţin asemenea informaţii, la solicitarea reprezentanţilor unei autorităţi ori instituţii publice, este permisă numai cu acordul directorului unităţii.

– Art. 16 1. În relaţiile interpersonale ale angajaţilor unităţii, precum şi cu alte persoane fizice sau juridice, angajaţii sunt obligaţi să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate.

– 2. Angajaţii au obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei şi demnităţii persoanelor din cadrul unităţii, precum şi persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea sarcinilor de serviciu, prin:

a. întrebuinţarea unor expresii jignitoare;

b. dezvăluirea unor aspecte ale vieţii private;

c. formularea unor sesizări sau plângeri calomnioase.

3. Salariaţii Colegiului Naţional „Costache Negri” Tîrgu-Ocna au obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând unităţii, exclusiv pentru desfăşurarea activităţilor aferente atribuţiilor de serviciu stabilite.

CAP. II – DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR

 

– Art. 17 –  Personalul Colegiului Naţional „Costache Negri” Tg.-Ocna are următoarele drepturi:

a.  să i se asigure stabilitate în muncă, raportul de serviciu sau de muncă neputând să înceteze sau să fie modificat decât în cazurile prevăzute de lege;

b.  să beneficieze de condiţii corespunzătoare de muncă, de protecţia muncii, de indemnizaţie de asigurări sociale în cazul pierderii temporare a capacitaţii de muncă, de pensie şi de alte drepturi de asigurări sociale prevăzute de lege;

c.  să primească, pentru activitatea depusă, drepturile salariale stabilite potrivit legii, în raport cu pregătirea profesională, activitatea depusă şi importanţa acesteia;

d.  să se asocieze, în condiţiile legii, în sindicate sau organizaţii profesionale, având ca scop reprezentarea intereselor profesionale, promovarea pregătirii profesionale;

e. să-şi exercite, în condiţiile legii, dreptul la grevă;

f.  să li se asigure repaus săptămânal şi concediu de odihnă anual plătit, în condiţiile legii;

g. să beneficieze de concediu de studii sau fără plată, în condiţiile legii;

h. să primească sprijin şi înlesniri pentru îmbunătăţirea pregătirii profesionale;

i.  să beneficieze de egalitate de şanse şi tratament conform legii.

– Art. 18 – Personalul Colegiului Naţional „Costache Negri” Tg.-Ocna are obligaţia de a respecta ordinea şi disciplina la locul de muncă, de a îndeplini toate sarcinile de serviciu ce îi revin potrivit fişei postului, contractului individual de muncă şi dispoziţiilor date de directorul unităţii;

1. Principalele obligaţii ale salariaţilor din cadrul Colegiului Naţional „Costache Negri” Tg.-Ocna sunt:

a. să-şi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea  îndatoririle de serviciu;

b. să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii activităţii unităţii;

c. să respecte normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege;

d. să respecte programul de lucru stabilit şi să folosească cu eficienţă timpul de muncă;

e.  să respecte ordinea şi disciplina la locul de muncă, să manifeste colegialitate şi toleranţă în relaţiile cu colegii de serviciu;

f.  să execute întocmai şi la timp obligaţiile de serviciu ce le revin şi să cunoască bine legislaţia în vigoare;

g.  să păstreze secretul de serviciu şi confidenţialitatea, în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

h.  să se prezinte la serviciu în stare corespunzătoare îndeplinirii în bune condiţii a sarcinilor ce le revin;

i.  să-şi perfecţioneze pregătirea profesională, să participe nemijlocit la şedinţe sau cursuri de perfecţionare;

j.  să respecte normele de protecţie a muncii şi de prevenire a incendiilor sau a oricăror altor situaţii care ar putea pune în primejdie clădirile, viaţa şi integritatea corporală a sa sau a altor persoane;

k.  să respecte regulile de acces în unitatea şcolară, să ia măsuri de îndepărtare a oricăror persoane, dacă prezenţa acestora ar putea constitui pericol pentru siguranţa sau funcţionarea normală a unităţii;

l.  să înştiinţeze directorul unităţii de îndată ce au luat la cunoştinţă de existenţa unor dificultăţi în realizarea sarcinilor de serviciu;

m. să cunoască conţinutul actelor normative, regulamentelor şi al oricăror altor dispoziţii cu caracter normativ în legătură cu atribuţiile şi sarcinile de serviciu, referitoare la activitatea desfăşurată, conformându-se acestora întocmai;

n. să rezolve, în termenele stabilite de către directorul unităţii, sarcinile repartizate;

o. să nu introducă, distribuie şi să nu consume băuturi alcoolice în cadrul unităţii;

p. să respecte întocmai prevederile legale privind circuitul documentelor în cadrul unităţii.

– Art. 19 –  Conducerea Colegiului Naţional „Costache Negri” Tg.-Ocna are, în principal, următoarele drepturi:

a. să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;

b. să stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii;

c. să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;

d. să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;

e.  să constate săvârşirea abaterilor şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii şi Regulamentului intern.

– Art. 20 – Conducerii Colegiului Naţional „Costache Negri” Tg.-Ocna îi revin, în principal, următoarele obligaţii:

a. să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă;

b. să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă;

c. să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă;

d. să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii;

e.  să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora;

f. să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii;

g.  să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de lege;

h.  să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; (adeverinţele de orice fel, solicitate prin cereri depuse la secretariatul unităţii, se vor elibera în termen de 2 zile de la depunerea cererilor);

i. să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.

CAP. III –  NORME DE IGIENĂ ŞI DE SECURITATE A MUNCII

 

– Art. 21 –  1. Fiecare salariat are obligaţia să asigure aplicarea măsurilor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă proprie, precum şi a celorlalţi salariaţi;

2. Pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de securitate şi sănătate, personalul are următoarele obligaţii:

a. să îşi însuşească şi să respecte normele şi instrucţiunile de protecţia muncii şi măsurile de aplicare a acestora;

b. să desfăşoare activitatea în aşa fel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională, atât persoana proprie cât şi a colegilor;

c. să aducă la cunoştinţă directorului sau Comisiei de securitate şi Sănătate în Muncă orice defecţiune tehnică sau altă situaţie care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională;

d. să utilizeze corect echipamentele tehnice din dotarea instituţiei;

e. să nu procedeze la deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de securitate a echipamentelor tehnice.

3. Pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de securitate şi sănătate, conducerea unităţii are următoarele obligaţii:

a. să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi angajaţii a prevederilor legale în domeniul protecţiei muncii;

b. să asigure cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a accidentelor uşoare suferite de personal;

c. să asigure materialele igienico-sanitare specifice activităţii desfăşurate.

–  Art. 22 1. În caz de evenimente deosebite, de accidente la locul de muncă, fiecare salariat va informa de urgenţă conducerea unităţii.

– Art. 23 1. Pentru a asigura securitatea la locul de muncă, salariaţii unităţii au următoarele obligaţii:

a. salariaţii răspund pentru respectarea normelor de igienă şi de tehnică a securităţii muncii;

b. fumatul este interzis în interiorul unităţii;

c. se interzice introducerea, distribuirea sau înlesnirea introducerii băuturilor alcoolice în incinta unităţii.

CAP. IV – DISCIPLINA MUNCII ŞI RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ (sancţiuni)

 

– Art. 24 1. Orice acţiune sau inacţiune, săvârşită cu vinovăţie de către personalul unităţii, prin care au fost încălcate îndatoririle de serviciu, normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege, Regulamentul de ordine interioară, contractul individual de muncă sau dispoziţiile legale ale directorului, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform prevederilor prezentului regulament.

2. Constituie abatere disciplinară următoarele fapte:

a. întârzierea sistematică în efectuarea sarcinilor de serviciu;

b. neglijenţa repetată în rezolvarea sarcinilor de serviciu;

c. desfăşurarea altor activităţi decât cele stabilite prin fişa postului în timpul orelor de program;

d. refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu;

e. lipsa nemotivată de la serviciu sau întârzierea repetată la serviciu;

f. părăsirea sediului unităţii, în timpul orelor de program, fără aprobarea directorului unităţii;

g. manifestări care aduc atingere prestigiului unităţii;

h. orice alte fapte considerate abateri disciplinare prin prezentul regulament.

– Art. 25 – În raport cu gravitatea abaterii disciplinare comise, sancţiunile disciplinare ce se aplică personalului sunt:

a)   observaţie scrisă;

b)  avertisment;

c)   diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia
de conducere, de îndrumare şi de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

d)  suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la
un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor
didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control;

e)   destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din
învăţământ;

f)   desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

– Art. 26 – Constatarea, cercetarea, aplicarea şi contestarea sancţiunilor disciplinare se face, potrivit prevederilor Codului Muncii (Legea 53/2003 şi a Legii nr. 40/2011 completare la Codul Muncii).

– Art. 27 – Răspunderea materială, contravenţională şi penală a personalului unităţii survine conform legislaţiei în vigoare.

CAP. V – RECOMPENSE

 

– Art. 28 – Personalul unităţii, care îşi îndeplineşte la timp şi în bune condiţii atribuţiile şi sarcinile ce îi revin şi are o conduită ireproşabilă, poate fi recompensat în condiţiile prevăzute de lege.

CAP. VI – EXERCITAREA CALITĂŢII DE ELEV

  1. A. Comportamentul în şcoală

 

Opţiunea pentru Colegiul Naţional „Costache Negri“:

  1. înseamnă implicit adoptarea unui comportament civilizat atât în şcoală, cât şi în afara acesteia. Prin sintagma „comportament civilizat” înţelegem:
  • Respectul manifestat constant faţă de colegi, profesori şi personalul auxiliar al şcolii.
  • Evitarea oricăror forme de violenţă şi agresivitate.
  • Rezolvarea conflictelor sau situaţiilor problematice prin dialog şi în conformitate cu regulamentele şcolare. Elevii şi părinţii acestora au dreptul la o discuţie într-un cadru adecvat (timp suficient, absenţa factorilor perturbatori) cu profesorul de specialitate, cu dirigintele sau directorii şcolii în decurs de o săptămână de la exprimarea dorinţei în acest sens.
  • Păstrarea bunurilor şcolii şi evitarea distrugerii bunurilor colegilor.
  • Responsabilitatea în îndeplinirea sarcinilor şcolare asumate şi implicare în rezolvarea unor probleme/dorinţe sau nevoi, exprimate personal sau în numele clasei.
  • Adoptarea unei atitudini sincere şi oneste în orice situaţie, dar mai ales atunci când se produc incidente; falsa solidaritate se reduce, de fapt, la complicitate şi tăinuirea adevărului.
  • Forma concretă de manifestare a respectului şi de înţelegere a valorilor promovate de către şcoala noastră o reprezintă situaţia în care orele de studiu, indiferent de conţinuturile predate sau de profesorul de la catedră, se desfăşoară într-o atmosferă calmă şi liniştită.
  1. Accesul elevilor în curtea şcolii se va face numai pe poarta principală. La intrarea în şcoală, elevii vor avea asupra lor uniforma şcolară formată din vestă îmbrăcată peste o cămaşă/bluză/tricou de culoare albă/deschisă.
  2. Elevii sunt obligaţi să păstreze curăţenia şcolii, începând cu locul din clasă.
  3. Elevilor le este interzis să deţină şi să consume, în perimetrul unităţii de învăţământ şi în afara acestuia, droguri, băuturi alcoolice şi ţigări şi să participe la jocuri de noroc.
  4. Elevii sunt obligaţi să păstreze toate bunurile şcolii, să folosească întregul patrimoniu cu grijă deosebită. Toate incidentele vor fi semnalate de către cei vinovaţi diriginţilor.
  • Fixarea unor materiale cu bandă adezivă pe pereţi este strict interzisă. În cazul încălcării acestei prevederi, coordonatorul de proiect, respectiv dirigintele, răspunde de refacerea zugrăvelii.
  • În cazul stricăciunilor provocate din neatenţie sau rea-voinţă, elevii vor suporta costurile reparaţiilor sau vor înlocui bunurile distruse. Dacă nu se cunosc vinovaţii, cheltuielile vor fi suportate de întreaga clasă sau echipă de proiect.
  1. La intrarea în sălile de curs, elevii au obligaţia să închidă telefoanele mobile şi să le păstreze în geantă. În timpul lucrărilor scrise, profesorul poate cere depunerea telefoanelor pe catedră. În cazul utilizării telefoanelor mobile de către elevi, profesorii au obligaţia de a le preda în secretariat, acestea putând fi ridicate de elevi sau de către părinţi la sfârşitul programului şcolar din ziua respectivă, după completarea unui angajament şi (după caz) achitarea taxei de 30 de lei. În cazul refuzului predării telefonului mobil, cât şi în situaţia imposibilităţii ridicării acestuia de către părinţi, elevul va păstra telefonul, aplicându-se o sancţiune din „Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar“. În timpul orelor de curs, elevii vor asculta muzică numai în situaţii speciale, cu acordul explicit al profesorului. Folosirea abuzivă a aparaturii audio se sancţionează cu măsura aplicată în cazul telefoanelor mobile. Folosirea oricăror aparate de înregistrare audio sau video este permisă numai în scop didactic cu acordul explicit al profesorului.
  2. După ultima oră, reziduurile din bănci vor fi aruncate în coşul de gunoi.
  3. Este interzis consumul de băuturi răcoritoare şi alimente în laboratoare.
  1. B. Organizarea activităţii didactice

 

  1. Elevii au obligaţia să frecventeze cursurile şi să participe la activităţile şcolare, culturale şi administrative după programul stabilit de şcoală, într-o ţinută decentă.

10.  La solicitarea scrisă a părinţilor, diriginţii pot acorda învoiri pentru maximum 3 zile de curs pe semestru. Solicitările privind învoirile ce depăşesc 3 zile de curs/semestru pot fi acordate de către directori, în baza cererii părinţilor cu condiţia acordului în prealabil al dirigintelui.

11.  În timpul cursurilor, elevii nu vor părăsi sala de curs.

12.  Dacă după 15 minute de la începerea orei, profesorul nu a intrat la clasă, va fi anunţată direcţiunea pentru a rezolva situaţia. Elevii vor sta liniştiţi în clasă pe tot parcursul orei, pentru a nu deranja cursurile altora.

13.  Elevii sunt obligaţi să informeze imediat profesorii asupra incidentelor (altercaţii, accidente etc.) din timpul orelor şi  de la activităţile extraşcolare.

14.  Profesorii vor arăta elevilor toate lucrările scrise corectate. Părinţii pot consulta lucrările semestriale în prezenţa profesorului.

15.  (1) Elevii au dreptul la o evaluare obiectivă şi corectă.

(2)               Elevul sau, după caz, părintele, tutorele sau susţinătorul legal, are dreptul de a contesta rezultatele evaluării, solicitând cadrului didactic să justifice rezultatele acesteia, în prezenţa elevului şi a părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal, în termen de 5 zile de la comunicare.

(3)               În situaţia în care argumentele prezentate de cadrul didactic nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul/părintele, tutorele sau susţinătorul legal poate solicita, în scris, directorului unităţii de învăţământ, reevaluarea lucrării scrise. Nu se poate solicita reevaluarea probelor orale sau practice.

(4)               Pentru soluţionarea cererii de reevaluare, directorul va desemna două cadre didactice de specialitate, din unitatea de învăţământ, care nu predau la clasa respectivă şi care vor reevalua lucrarea scrisă.

(5)               Media notelor acordate separat de cadrele didactice prevăzute la alin. (4) este nota rezultată în urma reevaluării. In cazul învăţământului primar, calificativul este stabilit, prin consens, de către cele două cadre didactice.

(6)               In cazul în care diferenţa dintre nota iniţială, acordată de cadrul didactic de la clasă şi nota acordată în urma reevaluării, este mai mică de un punct, contestaţia este respinsă şi nota acordată iniţial rămâne neschimbată. In cazul în care diferenţa dintre nota iniţială şi nota acordată în urma reevaluării este de cel puţin de un punct, contestaţia este acceptată.

(7)               In cazul acceptării contestaţiei, directorul anulează nota obţinută în urma evaluării iniţiale. Directorul trece nota acordată în urma contestaţiei, autentifică schimbarea prin semnătură şi aplică ştampila unităţii de învăţământ.

(8)               Calificativul sau notele obţinute în urma contestaţiei, rămân definitive.

(9)               In situaţia în care în unitatea de învăţământ nu există alţi învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar sau profesori de specialitate care să nu predea la clasa respectivă, pot fi desemnaţi, de către inspectoratul şcolar, cadre didactice din învăţământul primar sau profesori de specialitate din alte unităţi de învăţământ.

16.  (1) Elevii au dreptul să beneficieze de o educaţie de calitate, prin aplicarea corectă a planurilor-cadru de învăţământ, prin parcurgerea integrală a programelor şcolare şi prin utilizarea de către cadrele didactice a celor mai adecvate strategii didactice, în vederea formării şi dezvoltării competenţelor cheie şi a atingerii obiectivelor educaţionale stabilite.

(2) Elevii şi părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai acestora au dreptul să fie consultaţi şi să-şi exprime opţiunea pentru disciplinele din curriculum la decizia şcolii aflate în oferta educaţională a unităţii de învăţământ, în concordanţă cu nevoile şi interesele de învăţare ale elevilor, cu specificul şcolii şi cu nevoile comunităţii locale/partenerilor economici.

17. Unităţile de învăţământ sunt obligate să asigure elevilor servicii complementare cum ar fi: consilierea şi informarea elevilor de către cadrele didactice, în cadrul orei de consiliere, consilierea în scopul orientării profesionale, consilierea psihologică şi socială prin personal de specialitate.

  1. C. Abateri disciplinare

 

  1. Profesorii nu au dreptul de a elimina elevii din clasă în timpul cursurilor. Nota la purtare se stabileşte de către diriginte după consultarea celorlalţi profesori ai clasei, în funcţie de comportarea generală a elevului în şcoală şi în afara ei, precum şi de atitudinea faţă de învăţătură. Notele sub 7 se aprobă în Consiliul profesoral. Elevii cu media 5 la purtare sunt declaraţi repetenţi. Stabilirea notei la purtare în funcţie de absenţele nemotivate se va face în felul următor (Art. 131 din „Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar“): la fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru sau la 10 % din absenţe nejustificate din numărul total de ore pe semestru la o disciplină, nota va fi scăzută cu un punct.
  2. Când există suspiciuni, bazate pe motive serioase, că un certificat medical a fost obţinut prin fraudă, acesta nu va fi luat în considerare. Se va analiza cazul în Consiliul de administraţie.
  3. Situaţia elevilor cu îmbolnăviri frecvente va fi discutată cu părinţii acestora şi conducerea şcolii. Diriginţii pot cere anunţarea telefonică a cazurilor de îmbolnăvire la secretariat sau telefonul personal.
  4. Absenţele elevilor care pleacă de la şcoală în timpul programului sunt considerate în mod automat nemotivate, dacă elevul înainte de plecare n-a obţinut acordul dirigintelui (în absenţa acestuia a unui director) şi a profesorilor care au anunţat lucrări scrise pentru ziua respectivă.
  5. În cazul unor încălcări repetate ale Regulamentului de ordine interioară, a întârzierii predării unor materiale solicitate cu mai mult de o săptămână, profesorii pot solicita contactarea părinţilor.

 

 

  1. D. Activităţi extracurriculare

 

  1. Orice excursie neautorizată este strict interzisă.
  2. Invitaţiile formulate în numele şcolii vor fi distribuite doar după ce au fost vizate de un director.

CAP. VII – BIBLIOTECA

 

  1. Cărţile vor fi împrumutate pe bază de semnătură pentru 2 săptămâni, cu posibilitatea prelungirii cu o săptămână.
  2. În cazul nerestituirii la termen, elevul nu va mai putea împrumuta cărţi pe o perioadă de o lună.
  3. În cazul cărţilor deteriorate, distruse sau pierdute, elevul va preda o nouă ediţie a aceleiaşi cărţi sau a unei alte cărţi din bibliografia şcolară.

CAP. VIII – SERVICIUL PE CLASĂ

 

  1. Va fi efectuat de 2 elevi în fiecare zi, după o planificare lunară ce se va afişa.
  2. În fiecare zi, la începutul cursurilor, elevii de serviciu au obligaţia de a verifica starea mobilierului şcolar. În cazul în care se constată existenţa unor scaune rupte sau bănci murdare, elevii de serviciu trebuie să informeze prompt (în maximum 1 oră) dirigintele şi femeile de serviciu despre această situaţie. În cazul nerespectării acestui termen, responsabilitatea pentru repararea mobilierului şcolar revine clasei respective.
  3. Elevii de serviciu vor şterge tabla după fiecare oră şi vor aerisi clasa.
  4. În cazul desfăşurării orelor în alte spaţii decât sala de clasă, elevii de serviciu vor încuia uşa. Diriginţii şi direcţiunea nu răspund de furturile din clasă cauzate de încălcarea acestei prevederi.
  5. După ultima oră de curs în sala de clasă, elevii de serviciu vor:

a)    aştepta împreună cu acesta ieşirea colegilor;

b)   verifica curăţenia clasei;

  1. La solicitarea profesorului, elevii de serviciu vor verifica curăţenia şi în laboratoare.
  2. Neîndeplinirea sarcinilor se pedepseşte cu prelungirea perioadei de serviciu cu o săptămână.

 

 

CAP. IX – SARCINILE PROFESORULUI DE SERVICIU

  1. Programul începe la ora 07.50 şi se termină la ora 14-15, după predarea ecusoanelor la secretariat şi verificarea cataloagelor.
  2. Efectuarea serviciului conform planificării este obligatorie.
  3. La începerea programului, profesorul de serviciu va face instruirea elevilor de serviciu privind intrarea persoanelor străine în şcoală.
  4. La începerea programului, profesorul de serviciu va înmâna elevilor de serviciu ecusoanele şi registrele de intrări (pe care le ia de la secretariat), pe care le va recupera de la aceştia la sfârşitul programului şi le va preda la secretariat. De asemenea, va duce dosarele cu angajamentele elevilor pentru folosirea telefoanelor şi purtarea vestei de la secretariat în cancelarie şi înapoi la secretariat la sfârşitul programului.
  5. Profesorii de serviciu vor supraveghea elevii în timpul pauzei (holuri, curte, grupuri sanitare, clase) asigurând adoptarea unui comportament civilizat.
  6. Profesorii de serviciu vor asigura respectarea interzicerii fumatului.
  7. Va ajuta  conducerea şcolii să soluţioneze în mod optim suplinirea cadrelor didactice absente în ziua respectivă.
  8. Va da  relaţii persoanelor străine venite în liceu, persoanelor în interes de serviciu sau informaţii părinţilor.
  9. Va lua măsuri de atenuare a conflictelor iscate în unitatea şcolară şi de informare a conducerii în cazul în care se impune acest lucru.

10.  Controlează intrarea punctuală la ore a elevilor şi profesorilor.

11.  La terminarea programului, fiecare profesor de serviciu va prelua procesul-verbal de la elevi, după care va încheia un proces-verbal (în condica profesorului de serviciu) în care va consemna: data, numele şi prenumele, observaţii asupra desfăşurării programului, evenimente deosebite şi măsurile luate.

12.   In cazul constatării producerii unor incidente (evenimente care afectează integritatea morala, fizica si materiala atât a personalului unității, a elevilor cat si a unității de învățământ ) profesorii de serviciu pot verifica înregistrările sistemului de supraveghere video pentru a identifica vinovații.

 

 

CAP. X – SARCINILE ELEVULUI DE SERVICIU

–          Se prezintă la post cu 10 minute înainte de începerea programului (8.00-14.00);

Intre orele în care efectuează serviciul în şcoală, elevii au datoria:

–          Să anunţe începutul şi sfârşitul orei de curs cu soneria electrică;

–          Să respecte dispoziţiile profesorului de serviciu;

–          Să atenţioneze ceilalţi elevi asupra păstrării curăţeniei şi disciplinei pe culoare;

–          Să nu permită pătrunderea în incinta liceului a persoanelor străine decât în urma legitimării acestora (şi înregistrarea acestora în Registrul de evidenţă a persoanelor intrate în şcoală);

–          Să conducă părinţii, persoanele oficiale sau alte persoane la cancelarie sau la birourile solicitate de vizitatori;

–          Să nu aibă alte preocupări decât cele stabilite de regulament si de profesorul de serviciu;

–          Să nu părăsească zona de serviciu decât în cazuri excepţionale (îmbolnăvire, lucrări de control, teze), cazuri în care vor fi înlocuiţi de elevi din alte clase;

–          Să închidă uşile de la intrare şi să nu permită intrarea şi ieşirea elevilor în timpul programului;

–          Să poarte un semn distinctiv pentru a fi recunoscut (ecuson cu menţiunea ,,Elev de serviciu”);

–          Pot fi elevi de serviciu pe şcoală cei care:

  • au ţinuta obligatorie (uniforma + ecuson);
  • nu au multe absenţe nemotivate;
  • nu au abateri disciplinare.

–          Să fie conştient că în timpul serviciului pe scoală reprezintă ,,Cartea de vizită” a unităţii si contribuie astfel la imaginea şcolii.

CAP. XI – SANCŢIUNI (vezi Anexa 1)

 

  1. Nu poate fi considerată minoră nicio abatere de la acest regulament, întrucât ar reflecta lipsa de voinţă sau incapacitatea de a respecta norme elementare de muncă în comun.
  2. 2. Elevii şi profesorii care încalcă prevederile prezentului regulament vor fi sancţionaţi conform „Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar“. Sancţiunile se aplică gradat, fără a acorda aceeaşi sancţiune de două ori într-un an şcolar.
  3. 3. În cazul agresiunilor fizice sau a actelor de instigare la violenţă va fi informată Poliţia de Proximitate. Abaterile din afara clădirii şcolii care au drept consecinţă daune materiale vor fi semnalate de asemenea Poliţiei.
  4. 4. Elevii claselor care tăinuiesc fapte de:

– agresiune verbală sau fizică,

– încălcare a regulilor de igienă,

– deteriorare a bunurilor şcolii vor fi excluşi de la toate activităţile extraşcolare pentru 3 luni.

CAP. XII – DISPOZIŢII FINALE

– Art. 29 – Prezentul regulament se completează cu prevederile legislaţiei în vigoare privind organizarea muncii, drepturile şi obligaţiile părţilor, igiena şi securitatea muncii, disciplina muncii şi răspunderea disciplinară, civilă şi penală. La acesta se adaugă toate celelalte prevederi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

– Art. 30 – Prezentul regulament a fost adus la cunoştinţă personalului prin informare şi prin afişare la sediul Colegiului Naţional „Costache Negri” Tîrgu-Ocna.

ANEXA 1 LA REGULAMENTUL INTERN AL
COLEGIULUI NAŢIONAL „COSTACHE NEGRI”  TÎRGU-OCNA

Abaterea

Sancţiunea pentru prima abatere

Sancţiunea pentru abatere repetată

Art. 1. Deteriorarea bazei didactico-materiale ( elemente de infrastructură, mobilier școlar etc.) sau a manualelor primite gratuit. – Convocarea părinţilor

– Evaluarea daunelor şi plata tuturor  lucrărilor necesare reparaţiilor sau plata cheltuielilor pentru înlocuirea bunurilor deteriorate. În cazul în care vinovatul nu se cunoaşte, răspunderea materială devine colectivă, a clasei/claselor. (Până la instalarea camerelor audio – video în clase)

– Convocarea părinţilor.

– Evaluarea daunelor şi plata tuturor  lucrărilor necesare reparaţiilor sau plata cheltuielilor pentru înlocuirea bunurilor deteriorate.

– Scăderea notei la purtare cu 2-3 puncte (în funcţie de paguba produsă)

Art. 2. Sustragerea unor documente şcolare. – Convocarea părinţilor.

– Ciclul inferior al liceului: scăderea notei la purtare cu 8-9 puncte.

– Ciclul superior al liceului: exmatriculare

– Convocarea părinţilor

-Eliminare trei zile la fiecare repetare

Art. 3. Modificări în catalog. – Convocarea părinţilor.

– Eliminarea elevului 5 zile şi sancţionarea cadrului didactic în ora căruia s-a efectuat intervenţia în catalog.

– Discuţii cu părinţii.

– Scăderea notei la purtare la 2.

– Convocarea părinţilor.
Art. 4. Aducerea şi difuzarea unor materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa. – Convocarea părinţilor

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 2 – 4 puncte)

– Convocarea părinţilor.

– Eliminare 1-5 zile

– Scăderea notei la purtare cu 4 – 6 puncte

Art. 5. Blocarea căilor de acces în spaţiile de învăţământ. – Convocarea părinţilor.

– Observaţie individuală

– Mustrare (scăderea notei la purtare cu 1 punct)

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 2 puncte)

Art. 6. Introducerea, consumul de băuturi alcoolice sau prezentarea la cursuri în stare de ebrietate.

 

– Convocarea părinţilor

– Eliminare pe o perioadă de 3-5 zile şi scăderea notei la purtare cu 2 – 5 puncte, în funcţie de gravitatea faptei.

– Se aplică de fiecare dată aceeaşi sancţiune.
Art. 7. Participare la

jocuri de noroc/ cărţi de joc.

– Convocarea părinţilor

– Observaţie individuală urmată de angajament scris în faţa dirigintelui.

– Scăderea notei la purtare cu 1 punct pentru fiecare recidivă.
Art. 8. Fumatul în interiorul clădirilor unității . – Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 2-4 puncte.

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 4-6 puncte

Art. 9. Fumatul în perimetrul şcolii  în timpul programului şcolar. – Convocarea părinţilor

– Observaţie individuală urmată de angajament scris în faţa dirigintelui

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 1 punct pentru fiecare recidivă.

Art.10. Introducerea/consumul de droguri în şcoală sau în perimetrul şcolii. – Convocarea părinţilor

– Anunţarea  Poliţiei.

– Eliminare pentru 5 zile (ciclul inferior) si exmatriculare (ciclul superior)

– Scăderea notei la purtare la 2

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare la 2.

– Anunţarea  Poliţiei.

Art. 11. Introducerea/folosirea în şcoală sau în perimetrul şcolii a oricărui tip de armă albă, materiale pornografice  sau instrumente care prin acţiunea lor pot afecta integritatea fizică şi psihică a elevilor sau personalului şcolii (petarde, spray paralizant, lacrimogen etc.). Pentru introducere:

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 3 puncte

– Anunţarea Poliţiei

Pentru folosire:

– Scăderea notei la purtare cu 5-6 puncte

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 7-8  puncte

– Anunţarea Poliţiei

Ciclul superior al liceului:

– Exmatriculare fără drept de reînscriere

Art. 12. Utilizarea telefoanelor mobile în şcoală. Telefoanele vor fi lăsate la începutul orei de curs, în faţa clasei, într-un loc special amenajat – Convocarea părinţilor

– Abaterea se consemnează şi se va completa un angajament scris. Refuzul de a lăsa telefonul este o abatere sancţionabilă cu scăderea unui punct din nota la purtare de fiecare dată

– Convocarea părinţilor

– Abaterea se consemnează şi se va completa un angajament scris. Începând cu a treia abatere se va scădea câte un punct la purtare pentru fiecare recidivă

Art. 13. Utilizarea în şcoală şi în curtea şcolii, în ora de curs sau în pauză,  a camerelor video, a aparatelor foto sau a  aparatelor foto incluse în telefonul mobil. – Convocarea părinţilor

– Observaţie individuală urmată de angajament scris în faţa dirigintelui

– Convocarea părinţilor

– Eliminare 3 zile (scăderea notei la purtare cu 4-6 puncte)

Art. 14. Lansarea de anunţuri false cu privire la amplasarea unor materiale explozive în incinta şi în perimetrul colegiului. – Convocarea părinţilor

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 3 puncte)

– Convocarea părinţilor

Ciclul inferior al liceului:

–          scăderea notei la purtare cu 4-6 puncte.

Ciclul superior al liceului:

–          exmatriculare (scăderea notei la purtare cu 4-6 puncte.)

–          anunţarea Poliţiei.

Art. 15.Ţinută, comportament şi atitudini provocatoare (fără machiaj strident, fără păr vopsit în culori stridente, lungimea fustei 10 cm deasupra rotulei, fără tricouri scurte sau decoltate, fără pantaloni scurţi, fără piercinguri, fără şepci pe holuri  şi în clase etc.). Sunt interzise textele discriminatorii şi licenţioase imprimate pe haine. – Convocarea părinţilor

– Observaţie individuală urmată de angajament scris în faţa dirigintelui

– Convocarea părinţilor

– Mustrare (scăderea notei la purtare cu 1 punct)

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 2 puncte)

– Eliminare 5 zile (scăderea notei la purtare cu 3 puncte)

Art. 16. Refuzul de a purta uniforma şcolară. – Consemnarea în registrul elevilor care nu poartă uniforma.

– Observaţie individuală urmată de angajament scris în faţa dirigintelui.

-Convocarea părinţilor

-Angajament scris

– Începând cu a treia abatere se va scădea câte un punct la purtare pentru fiecare recidivă

Art.17. Să aducă jigniri şi să manifeste agresivitate în limbaj şi comportament faţă de colegi – Convocarea părinţilor

– Mustrare (scăderea notei la purtare cu 1 punct)

– Convocarea părinţilor

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 2 puncte)

– Eliminare 3 – 5 zile (scăderea notei la purtare cu 3 puncte)

Art. 18. Să aducă jigniri şi să manifeste agresivitate în limbaj şi comportament faţă de cadrele didactice sau auxiliare din şcoală

FARA ABSOLVIRE

– Mutare disciplinară (scăderea notei la purtare cu 4-8 puncte) Ciclul inferior al liceului:

–          scăderea notei la purtare cu 4-8 puncte.

Ciclul superior al liceului:

–          exmatriculare (scăderea notei la purtare cu 4-8 puncte)

Art. 19. Apelarea fără justificare din şcoală sau din perimetrul şcolii în timpul programului şcolar  nr. 112 pentru situaţii de urgenţă – Convocarea părinţilor

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 2 puncte)

– Convocarea părinţilor

Ciclul inferior al liceului:

–          scăderea notei la purtare cu 4-6 puncte

Ciclul superior al liceului:

–          exmatriculare (scăderea notei la purtare cu 4-6 puncte)

–           anunţarea Poliţiei.

Art. 20. Comportament violent (lovire în şcoală, chemarea prietenilor în incinta colegiului sau în afară pentru a-şi face dreptate).

FARA ABSOLVIRE

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 4-8  puncte

– Anunţarea Poliţiei

– Convocarea părinţilor

Ciclul inferior al liceului:

–          scăderea notei la purtare cu 7-8 puncte

–          anunţarea Poliţiei

Ciclul superior al liceului:

–          exmatriculare (scăderea notei la purtare cu 7-8 puncte)

–          anunţarea Poliţiei

Art. 21. Folosirea intrării profesorilor şi circulatul pe scara profesorilor. – Convocarea părinţilor

– Observaţie individuală urmată de angajament scris în faţa dirigintelui.

– Convocarea părinţilor

– Mustrare (scăderea notei la purtare cu 1 punct)

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 2 puncte)

– Eliminare 5 zile (scăderea notei la purtare cu 3 puncte)

Art. 22. Escaladarea geamurilor şi a gardului şcolii. – Convocarea părinţilor

– Observaţie individuală urmată de angajament scris în faţa dirigintelui

– Convocarea părinţilor

– Mustrare (scăderea notei la purtare cu 1 punct)

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 2 puncte)

– Eliminare 3-5 zile (scăderea notei la purtare cu 3 puncte) – muncă în folosul şcolii.

Art. 23. Deranjarea orei de curs – Convocarea părinţilor

– Observaţie individuală urmată de angajament scris în faţa dirigintelui

– Convocarea părinţilor

– Mustrare (scăderea notei la purtare cu 1 punct)

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 2 puncte)

– Eliminare 5 zile (scăderea notei la purtare cu 3 puncte)

Art. 24. Furtul din avutul şcolii sau de la colegi – Convocarea părinţilor

– Restituirea obiectului furat sau plata contravalorii acestuia

– Scăderea notei la purtare cu 3-4 puncte.

– Anunţarea Poliţiei

Ciclul inferior al liceului:

–          scăderea notei la purtare cu 6 -8 puncte

Ciclul superior al liceului:

–          exmatriculare (scăderea notei la purtare cu 6 – 8 puncte)

Art. 25. Organizarea şi participarea la acţiuni de protest care afectează desfăşurarea activităţii de învățământ sau care afectează frecvenţa la cursuri a elevilor – Convocarea părinţilor

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu 2 puncte)

– Convocarea părinţilor

– Eliminare 5 zile (scăderea notei la purtare cu 3 puncte)

– Exmatriculare (scăderea notei la purtare cu 4-8 puncte)

Art. 26. Frecventarea barurilor, restaurantelor, internet – cafe-urilor, pizzeriilor în timpul orelor de curs – Angajament scris – Convocarea părinţilor

– Angajament scris

– Scăderea notei la purtare cu 1 punct începând de la a treia abatere

Art. 27. Absenţă nemotivată la oră – Absenţă în catalog – La fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru din totalul orelor de studiu, nota la purtare va fi scăzută cu 1 punct .

– Preavizul de exmatriculare se întocmeşte, în scris, de diriginte şi director pentru elevii care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu şi se înmânează părintelui/tutorelui legal. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare.

– Exmatricularea se aplică elevilor din ciclul superior al liceului pentru  un număr de cel puţin 40 de absenţe nemotivate, din totalul orelor de studiu. Sancţiunea se comunică părintelui/tutorelui legal sub semnătură, de către dirigintele clasei. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare sub 6,00.

– Sunt declaraţi amânaţi, semestrial sau anual, elevii cărora nu li se poate definitiva situaţia şcolară la una sau la mai multe discipline de studiu pentru că au absentat, motivat sau nemotivat, la cel puţin 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un semestru la disciplinele respective. Consiliul clasei, cu acordul profesorului care predă disciplina respectivă, poate decide încheierea situaţiei şcolare a elevilor care absentează motivat, din cauza unor afecţiuni grave, menţionate ca atare în documente medicale, sau din alte cauze, pe care consiliul clasei le apreciază ca fiind justificate, cu condiţia ca, după revenirea la şcoală, aceştia să participe regulat la cursuri şi să poată fi evaluaţi. Deciziile luate în aceste cazuri se menţionează într-un proces-verbal, care rămâne la dosarul care conţine anexele proceselor-verbale ale Consiliului profesoral.

– Adeverinţele medicale vor fi acceptate şi depuse la secretariat de către profesorul diriginte,  în termen de 7 zile de la revenirea elevului la şcoală, şi numai dacă sunt avizate de către asistenta medicală de la cabinetul medical şcolar. În caz contrar, nu vor fi luate în considerare, iar absenţele respective se consideră nemotivate.

– Pentru 10 absenţe nemotivate/ lună se sistează decontarea abonamentului pentru luna respectivă.

Art. 28. Neîndeplinirea şi  refuzul de a face serviciul pe şcoală.

ÎNLOCUIREA ELEVULUI DE SERVICIU ÎN CAZURI JUSTIFICATE SE VA FACE DOAR DUPĂ ANUNŢAREA PROFESORULUI DE SERVICIU

– Convocarea părinţilor

– Observaţie şi angajament scris

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu un punct la fiecare abatere.

Art. 29. Comportament indecent în cadrul activităţilor extracurriculare. – Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 2 puncte

– Angajament scris

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 3-5 puncte

Art. 30. Postarea fără acordul direcţiunii în spaţiul şcolii de afişe, înscrisuri, manifeste cu conţinutul denigrator care afectează imaginea şcolii sau a unui cadru didactic. – Convocarea părinţilor

– Eliminare de la cursuri pentru 3 zile (scăderea notei la purtare cu 2 puncte)

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 3-5 puncte.

Art. 31. Postarea pe site-urile de socializare ( Internet ), în general, a unor imagini sau comentarii care aduc prejudicii imaginii şcolii. – Convocarea părinţilor

– Mustrare scrisă (scăderea notei la purtare cu până la 5 puncte)

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 6 până la 8 puncte

– Mutarea disciplinară la altă şcoală.

– Exmatricularea din şcoală.

Art. 32. Postarea pe site-urile de socializare şi pe Internet, în general, a unor imagini sau comentarii fără acordul profesorului / scolii. Se consideră recunoaşterea utilizării telefonului în spaţiul şcolar – Convocarea părinţilor

– Mustrare scrisă

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu până la 3 puncte.

– Eliminarea din şcoală 3-5 zile.

Art. 33. Deranjarea (crearea unui disconfort) locuitorilor din zona şcolii, atât în pauzele dintre ore/în timpul orelor, cât şi după ore. – Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 2 puncte

– Angajament scris

– Convocarea părinţilor

– Scăderea notei la purtare cu 3-5 puncte

DIRECTOR,                                                                       RESPONSABIL,

PROF. CARMEN ANTOHE                                            PROF. BOTEZATU IOAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered